Departamentul pentru Sănătatea Sexuală și a Reproducerii

Comitetul Permanent pentru Sănătatea Sexuală și a Reproducerii, inclusiv HIV/SIDA a pornit de la idealul de a promova un comportament sexual responsabil și de a oferi suport persoanelor care trăiesc cu HIV. Scopul comun al membrilor SCORA este acela de a promova drepturile sexuale și reproductive. Viziunea comitetului a evoluat de-a lungul timpului, fiind astăzi mult mai complexă decât la fondarea sa. Aceasta include subiecte diverse ce țin de educație sexuală, sănătatea mamei și a copilului, violență bazată pe gen și LGBTQ+.

Misiune

Misiunea comitetului este aceea de a forma oameni care să militeze pentru drepturile sexuale și reproductive și de a crea o lume în care fiecare individ să se poată bucura de aceste drepturi, fără a fi discriminat.

Obiective

  • Educarea comunităților cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală, modului de transmitere al acestora și metodelor de protecție.
  • Scăderea stigmatizării avortului și creșterea ratei de conștientizare referitoare la  sănătatea mamei și a copilului, planning-ul familial și violența obstetricală.
  • Scăderea discriminării comunității LGBTQ+ în ceea ce privește accesul la îngrijirile de sănătate.
  • Combaterea violenței bazate pe gen, indiferent de forma acesteia (psihică, verbală, fizică etc.)
  • Scăderea discriminării persoanelor infectate cu HIV și educarea populației generale legat de modurile de transmitere ale virusului.

Proiecte

Realising Sexual and Reproductive Health Rights

Programul înglobează toate inițiativele care au ca scop promovarea drepturilor sexuale și reproductive în rândul publicului larg. Acestea includ proiectele care printr-o abordare pozitivă a sexualitații au ca scop încurajarea unui comportament sexual responsabil. De asemenea, urmărește sensibilizarea față de discriminarea cu care se confruntă persoanele din grupurile vulnerabile, cum ar fi comunitatea LGBTQ+ și practicanții sexului comercial, inclusiv în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate.

Gender Based Violence

Programul “Gender Based Violence” își propune să ridice un semnal de alarmă referitor la consecințele pe care le are violența (fizică, verbală, psihologică, sexuală sau economică) asupra oricărui individ, în contextul în care această agresiune este în directă legătură cu genul asumat de persoana afectată de ea. Ne referim inclusiv la violența domestică, hărțuirea sexuală și mutilarea genitală feminină (FGM). Pe lângă informarea publicului larg despre aceste aspecte, este esențial pentru orice student la medicină să cunoască modul în care poate identifica o persoană abuzată, precum și ce măsuri pot fi luate în acest caz.  

HIV and other STIs

Persoanele HIV+ reprezintă o categorie defavorizată, fiind de mai multe ori stigmatizate sau discriminate față de restul populației. Unul dintre scopurile fundamentale ale membrilor SCORA este acela de a crește rata de conștientizare cu privire la infecția HIV/SIDA și a altor infecții cu transmitere sexuală, dar și de a scădea rata de discriminare a persoanelor seropozitive.

Maternal Health & Access to Safe Abortion

Programul are ca temă creșterea conștientizării implicațiilor pe care le au sarcina la adolescente și avortul în condiții nesigure. Ca atare, este necesară promovarea planning-ului familial, metodelor de contracepție și importanța îngrijilor perinatale. De asemenea, avortul realizat folosind metode rudimentare, în afara mediului spitalicesc, este un fenomen pe care ne propunem să îl combatem.