Societatea Studenților în Medicină din Timișoara (prescurtat SSMT) este o organizație studențească non– profit, cu caracter socio – profesional, autonomă, creată pentru a apăra și promova drepturile și interesele studenților din Facultatea de Medicină (specializarea Medicină) din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, indiferent de sex, religie, naționalitate sau convingeri politice, prin toate mijloacele de care dispune.
Totul a început în februarie 1990, prin înființarea Sindicatului Studenților în Medicină din Timișoara (prescurtat SSMT), prin încheierea Nr. 29/20.02.1990 a Judecătoriei Timișoara. În ianuarie 1996, membrii organizației au decis să se înființeze conform legilor ONG – urilor și să se înregistreze la Judecătoria Timișoara sub denumirea de ”Societatea Studenților în Medicină din Timișoara”, cum este cunoscută și astăzi.
Societatea Studenților în Medicină din Timișoara (prescurtat SSMT) este urmașul legal al Sindicatului Studenților în Medicină din Timișoara, care a fost dizolvat prin efectul legii cu privire la sindicate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr. 164 din 7 august 1991. Singura prescurtare admisă este ”SSMT”, denumirea în limba engleză fiind ”Timisoara Medical Students` Society”. Sediul Societății se află în clădirea Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, Piața Eftimie Murgu Nr. 2, parter, camera 18.

CONSILIU DIRECTOR
Președinte: Vug Vlad Ioan

Secretar: Soare Raluca Elvira

Vicepreședinte financiar: Bontea Florin Stelian

Vicepreședinte interne: Ritiu Stelian Adrian